Companie nouă? Primești un   Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€229)
Gratis

Manager de Portofoliu

CARPATHIA PENSII
1 poziție
Anunț verificat

Anunț verificat

Textul acestui anunț a fost verificat de echipa eJobs pentru a elimina posibile greșeli sau conținut discriminatoriu.

Candidatul Ideal

  • Studii superioare în domeniul economic sau similar (certificarea CFA constituie un avantaj).
  • Experiență de minim 3 ani în investiții financiare; experiența în domeniul pensiilor private este un plus.
  • Cunoștințe solide de utilizare a computerului (MSOffice), analiza financiară, tehnici de hedging și utilizarea Bloomberg pentru analiza portofoliilor.
  • Competențe excelente de exprimare scrisă și verbală, în limba română și engleză.
  • Abilități analitice și cantitative, atenție la detalii și capacitatea de a gestiona multiple proiecte simultan.
  • Capacitatea de a dezvolta relații profesionale bazate pe integritate, obiectivitate și responsabilitate.
  • Flexibilitate în gândire, creativitate și inovație.
  • Persoană ambițioasă, ordonată, exigentă și comunicativă.
  • Un bun organizator, capabil să lucreze independent și în echipă, prioritizând termenele limită strânse.
  • Demonstrează etică profesională și integritate personală de înaltă calitate.
  • Este informat cu privire la evenimentele economice, politice și sociale relevante
  • Responsabilitate
  • Lucru in echipa

Descrierea jobului

  • Managerul de portofoliu își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Investiții, sub coordonarea Directorului de Investiții.
  • Acest rol este esențial ︁︀​︂︃︃​︇︅​︀în stabilirea și implementarea strategiei de investiții, tranzacționarea instrumentelor financiare și menținerea relațiilor cu contrapartidele. De asemenea, managerul contribuie la dezvoltarea procedurilor de lucru și respectarea normelor legislative aplicabile.
Responsabilități Principale:
  • Implementarea politicii de investiții și a deciziilor Directorului de Investiții și/sau ale Comitetului de Investiții.
  • Monitorizarea piețelor financiare interne și externe, cu accent pe evoluțiile macroeconomice și emitenții de instrumente cu venit fix.
  • Emiterea de opinii privind impactul evenimentelor relevante din piețele financiare asupra performanței și gradului de risc al fondurilor administrate.
  • Crearea și actualizarea modelelor de analiză financiară și rapoartelor de evaluare a instrumentelor financiare și contrapartidelor.
  • Respectarea limitelor investiționale și a proiecției fluxului de numerar înainte de efectuarea tranzacțiilor.
  • Menținerea unui dialog constant cu intermediarii de produse financiare pentru actualizări și oportunități de investiții.
  • Negocierea contractelor ISDA și CSA pentru tranzacțiile cu instrumente derivate și implementarea reglementărilor EMIR.
  • Negocierea contractelor cu intemediarii si institutiile bancare pentru tranzactii pe piata interbancara
  • Propunerea și implementarea strategiilor de administrare a riscului valutar și de dobândă.
  • Executarea tranzacțiilor financiare conform mandatului și limitelor acordate.
  • Monitorizarea și actualizarea portofoliilor, reflectând ultimele tranzacții efectuate.
  • Elaborarea recomandărilor de investiții bazate pe analiza ofertelor și oportunităților pieței.
  • Gestionarea comunicării cu emitenții instrumentelor financiare din portofolii.
  • Participarea activă în procesul de luare a deciziilor strategice și tactice de alocare pe clase de active.
  • Asigurarea conformității cu legislația ASF și normele interne ale companiei.
  • Întocmirea de rapoarte periodice sau ad-hoc către Directorul de Investiți si Conducerea Executiva

Descrierea companiei

Aegon Pensii face parte din grupul internațional Aegon. La nivel mondial, Aegon este unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii financiare precum: asigurări de viață, planuri de pensii și soluții de investiții, având în total peste 30 de milioane de clienți în cele peste 20 de țări din Europa, Asia și America în care este prezent.

Grupul Aegon are o experiență de peste 175 de ani în soluții financiare, din care peste 100 de ani în administrarea planurilor de pensie privată. Acest lucru ne ajută ca, zi de zi, să putem să îți înțelegem nevoia de a te bucura de siguranță financiara în viitor și să îți oferim sfaturile financiare de care ai nevoie.

Istoric Aegon Pensii

Ne-am început activitatea pe piața din România în anul 2007, ca și administrator al Fondului de Pensii Administrat Privat VITAL (Pilonul II). Mai întâi am înființat compania de pensii private BT AEGON Fond de Pensii S.A., în parteneriat cu Grupul Banca Transilvania. Treptat, pentru a putea oferi servicii cât mai complete și pentru a ne consolida poziția pe piața din România, am decis achiziționarea, în anul 2009, a pachetului de 50% din acțiuni, reprezentând participația Băncii Transilvania în compania de administrare a fondului de pensii. Astfel, compania de pensii este deținută, astăzi, integral de grupul Aegon.

Pentru consolidarea afacerii în România, în anul 2014 am început procesul de fuziune cu fondurile de pensii administrate de Eureko Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., în Romania. Astfel, în octombrie 2014, am preluat în administrare participanții Fondului de Pensii Administrat Privat Eureko, Fondul VITAL devenind al 4-lea fond ca mărime din piață.

În anul 2015, am înființat Fondul de Pensii Facultative Aegon Esențial (Pilonul III), iar în decembrie 2015, am preluat în administrare și participanții Fondului de Pensii Facultative Eureko Confort.

Ce oferim?

Investim în angajații noștri. Îi ajutăm să își asume responsabilitatea pentru dezvoltarea lor personală și profesională oferindu-le cursuri și training-uri. Ne distrăm împreună în teambuilding-uri. Recompensăm munca fiecăruia pe măsura rezultatelor. Avem un mediu de lucru deschis și prietenos, în care contribuția fiecăruia este valorizată.

Contactează-ne!

Prin această aplicație, vă informam că datele de contact, precum și CV-ul, Formularul de aplicare, Scrisoarea de intenție ori alte documente sau informații pe care ni le furnizață în scopul aplicării și al selecției pentru postul vizat, sunt sau pot să fie stocate într-o bază de date, deținută de către compania Aegon și utilizată în scopul recrutării și angajării pentru poziția mai sus mentionată.

De asemenea, vă informam că datele de contact, precum și CV-ul, Formularul de aplicare, Scrisoarea de intenție ori alte documente sau informații furnizate prin aplicatia la acest post vacant, sunt sau pot să fie stocate într-o bază de date, deținută de către compania Aegon și utilizată în scopul contactării dumneavoastră pentru posturi viitoare de potential interes pentru dumneavoastră.

În situația în care doriți să fiți informat și să accesați datele dvs. sau dacă nu doriți ca datele dvs. să fie păstrate în baza noastră de date, în scopul contactării ulterioare, pentru alte poziții similare și de potențial interes pentru dvs., vă rugăm să ne transmiteți solicitarea dvs. la recrutare@aegon.ro.

Publicat 20 Sept. 2024 Reactualizat 20 Sept. 2024 Expiră 20 Oct. 2024
Joburi similare
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.