Companie nouă? Primești un   Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€229)
Gratis

Inginer Programator Automatizari (cod CP)

Electro-Total
1 poziție
Anunț verificat

Anunț verificat

Textul acestui anunț a fost verificat de echipa eJobs pentru a elimina posibile greșeli sau conținut discriminatoriu.

Descrierea jobului


Căutăm un nou coleg pentru programarea PLC-urilor.

Vei lucra alături de noi, gândind modul de funcționare al instalațiilor ︁︀​︂︃︃​︉︉​︁︂︈și punându-l în practică în proiecte de automatizare. Vei fi implicat în proiecte de la stadiul de concepție și ofertare până la punere în funcțiune, cu multă libertate de a pune în practică soluțiile tehnice gândite de tine.

Vei implementa aplicații în:
  • Industria petrolului și gazului: de la sistemele de filtrare, pompare și separare până la cuptoarele și compresoarele din rafinărie
  • Industria metalurgică: cuptoare cu propulsie, cuptoare de tratament termic
  • Energetică: cazane de abur de mare capacitate
  • Variate procese unicat
Rolul tău este de a realiza programarea echipamentelor în baza înțelegerii sistemului, cerințelor clientului și specificațiilor tehnice.


Vei lucra cu o gamă largă de echipamente din domeniul automatizărilor: automate programabile, convertizoare de frecvență, traductoare de temperatură, presiune, debit, motoare electrice sau sisteme de acționare pneumatice.


În acest domeniu este uzuală utilizarea listelor de intrări-ieșiri, diagramelor P&I, schemelor de proces simplificate, diagramelor cauză-efect și de tranziții. Sperăm că ești familiarizat cu ele.

Majoritatea aplicațiilor presupun comunicații între diferite tipuri de echipamente, ce necesită cunoștințe de rețelistică și IT.

Cunoștințe obligatorii:
  • bazele electrotehnicii, interpretarea unei scheme electrice
  • minim un mediu de programare PLC (TIA Portal, Step 7, Codesys, Delta V, sau altele)
  • sisteme de reglare automată
  • Microsoft Office – Excel
  • limba Engleză la nivel avansat

Dacă
- ești proaspăt absolvent al unei facultăți de profil: Electrotehnică, Automatică, Electronică sau Energetică și te-a interesat, ai învățat și ți-a plăcut domeniul automatizărilor din facultate
sau
- ai experiență de mulți ani pe acest domeniu
vino să ne cunoaștem.

Lucrăm cu automate programabile Siemens, Saia Burgess, Schneider și Emerson și suntem deschiși mereu spre orice noi provocări!

Câteva exemple de aplicații pe care am putea să le facem împreună găsești pe:

https://www.youtube.com/watch?v=rxt6a_czimA&list=PL9P8zxXLqqiSfwaHLuiXnNfwSo0SnPWTm

și pe siteul nostru, www.electro-total.com

Descrierea companiei

ELECTRO-TOTAL este o societate comercială cu capital privat, fondată în 1991, având ca domeniu de activitate principal proiectarea si productia de utilaje industriale (cuptoare, linii de productie), automatizările si conducerea proceselor din diferite sectoare industriale (metalurgie, petrol si gaze, petrochimie, constructii de masini, etc.).

Publicat 30 Sept. 2024 Reactualizat 30 Sept. 2024 Expiră 30 Oct. 2024
Joburi similare
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.