Candidatul Ideal
Descrierea jobului
Oportunitatea de a lucra într-o unitate de producție nouă, modernă;
Posibilitatea de a lucra în cadrul unei echipe tinere și dinamice;
Job stabil, de lungă durată;
Salariu peste medie;
Decontare transport;
Posibilități de dezvoltare;
Persoanele compatibile vor fi contactate în vederea unui interviu.
Descrierea companiei
Situată în Bucovina, la 25 Km de Suceava şi la 14 Km de Fălticeni, compania Laktotrio din Horodniceni este renumită pentru păstrarea tradițiilor de producere a brânzeturilor.
Zona, aproximativ 5700 Hectare de câmpie şi dealuri, este ideală pentru pomicultură, agricultură, creşterea animalelor, iar salba de iazuri din zonă desăvârşeşte frumuseţea peisajelor locului. Bucovina este locul cel mai aproape de natură. Aici privirea ţi se pierde între picăturile de rouă din iarbă, între cerul de un albastru pur, între munţii şi pădurile întinse. Aici miroase a soare, a ploaie, a fân abia cosit.
Bucovinenii sunt oameni harnici, destoinici şi foarte cumsecade. Te ospătează cu bucate adevărate, făcute după reţete vechi de când lumea, dar mai bune decât orice altceva ai gustat până atunci. Totul este natural şi proaspăt.
Aici în Bucovina crezi că oricând te poţi întâlni cu Dumnezeu pentru că atât de frumos nu poate fi decât în Rai. Dacă totul ţi se pare o poveste, este adevărat. Asta este Bucovina – povestea celor care ştiu să o descopere. Din cele mai vechi timpuri, creşterea oilor şi a vacilor a fost o îndeletnicire de bază a locuitorilor, astfel că şi astăzi zona păstrează aceste obiceiuri, alături de tradiţiile producerii unor delicatese din lapte, cum este de exemplu Brânza de Horodniceni.
De 20 ani, compania Laktotrio conservă tradiţiile de producere a brânzeturilor specifice de Horodniceni, încercând să se adapteze şi la noile tehnologii care presupun norme de siguranţa alimentului, îmbunătăţirea condiţiilor de prelucrare a laptelui, protecţia mediului, certificarea calității.