Consilier Relații și Servicii Clienți - Craiova Craiovita
Anunț verificat
Textul acestui anunț a fost verificat de echipa eJobs pentru a elimina posibile greșeli sau conținut discriminatoriu.
Candidatul Ideal
🗸 Ți-ar plăcea să te ocupi de operațiunile de la casa de marcat, să te asiguri că produsele satisfac așteptările clienților și că au parte de o experiență plăcută în magazinul nostru?
Dacă ai răspuns cu ”Da!”, înseamnă că ești colegul fain pe care îl căutăm!
Meriți să fii parte dintr-o echipă ca o familie, în care respectul, cinstea, generozitatea, simplitatea, performanța, exemplaritate și coerența descriu modul în care ne lucrăm și ne comportăm unii cu ceilalți.
Cum ești:
- Organizat – atent și cu capul pe umeri atunci când vine vorba de planificarea activităților care se află în responsabilitatea ta;
- Responsabil – tratezi cu maximă seriozitate orice activitate;
- Bun comunicator – captezi atenția interlocutorului prin mesaje clare, ușor de înțeles și adaptate nevoilor acestuia;
- Amabil – vii în întâmpinarea clientului cu politețe și bunăvoință ori de câte ori are nevoie de ajutorul tău;
- Atent la detalii – a cunoaște lucrurile în profunzimea lor este esențială pentru a identifica cele mai bune căi de acțiune, așa că vigilența ta este mereu la cote maxime.
Descrierea jobului
- Întâmpini clienții cu politețe la diferitele puncte specifice departamentului (la casa de marcat, la primire clienți, ︁︈︂︂︄︃︁︉︀la retur marfă, la livrare);
- Realizezi cu rapiditate și grijă operațiunile specifice zonei în care te afli, astfel încât clientul să se bucure de o experiență plăcută în magazinul nostru;
- Colaborezi cu colegii din magazin în interesul clientului, gestionând cu promptitudine și amabilitate situațiile în care apar nereguli (produse deteriorate, cutii incomplete etc);
- Respecți procedurile specifice fiecărei zone de lucru;
- Te asiguri întotdeauna că verifici cu atenție integritatea produselor;
- Îndeplinești operaţiunile pe linia caselor de marcat;
- Înregistrezi mărfurile achiziţionate de către client;
- Procesezi tranzacţiile numerar şi prin card;
- Ai grijă să creezi o imagine plăcută a magazinului în ochii clienților.
- O echipă unită și diversă, pregătită să te primească și să îți ghideze cu grijă și răbdare primii pași în companie, către autonomie;
- Un mediu de lucru sănătos atât prin modul de lucru, cât și prin asigurarea de sănătate Regina Maria de care beneficiază toți colegii;
- Ocazia de a fi parte dintr-o strategie cu sens, de a fi util dincolo de limitele personale sau ale companiei, de a avea un impact pozitiv asupra comunităților, asupra mediului care ne găzduiește;
- Susținerea de a te dezvolta constant atât prin cursuri de specialitate sau abonament la librăria Bookster, cât și prin acompaniere managerială axată pe susținere și formare;
- Recunoașterea implicării pe termen lung prin zile libere pentru vechimea în companie sau programe interne de recompensare pentru recomandarea de noi colegi;
- Siguranța unui loc de muncă care respectă echilibrul dintre viața personală și cea profesională:
- flexibilitate și adaptabilitate în programul de lucru;
- card pentru tichete de masă;
- zi liberă plătită pentru ziua de naștere;
- suport pentru evenimente deosebite (naștere copil, căsătorie, deces);
- recuperarea zilelor libere naționale dacă acestea se suprapun cu weekendul.
Trimite-ne CV-ul tău! De abia așteptăm să te cunoaștem și să povestim mai multe. Suntem oameni onești și prietenoși, așa că îndrăznește să fii tu, cel autentic, în preajma noastră.
Descrierea companiei
Membră a Grupului Francez Adeo, compania Leroy Merlin este numărul 1 în Europa pe piața de bricolaj și numărul 3 mondial. O realizare la care am adăugat câte o cărămidă în fiecare an, timp de aproape 100 de ani. Ne-am construit o casă sigură și confortabilă pentru că nu credem în lucruri făcute cu jumătate de măsură.
Cele 21 magazine din 15 orașe din țară sunt stâlpii noștri de rezistență și dovada ambiției de a fi cei mai buni. Povestea a început cu ridicarea unei temelii solide – echipa noastră. Adică cei peste 3000 de colegi care formează familia Leroy Merlin. Împreună, suntem creatori de experiențe, strategii și povești. Ne dorim să contribuim în fiecare zi la îmbunătățirea lumii în care trăim. Și nu e lucru mic că am reușit până acum să facem ziua mai bună la sute de milioane de oameni.
Vino să continui povestea alături de noi!