Companie nouă? Primești un   Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€229)
Gratis

Casier Supraveghere case - magazin Sibiu

Selgros
1 poziție
Anunț verificat

Anunț verificat

Textul acestui anunț a fost verificat de echipa eJobs pentru a elimina posibile greșeli sau conținut discriminatoriu.

Descrierea jobului

Vom deschide un nou magazin SELGROS Cash&Carry la Sibiu!

Selgros Cash&Carry România este unul dintre cei mai importanți actori ︁︀​︈︈​︈︈​︁︉︃din comerțul românesc și deține 23 de magazine în România. Selgros se află printre liderii comerțului românesc pentru că își îndeplinește cu seriozitate misiunea de a oferi, zilnic, o gamă variată de produse, garanția prospețimii și a profesionalismului, la prețul corect. Selgros a deschis primul magazin din România în 2001, la Brașov, extinzându-se de atunci constant și fiind prezent în aproape toate marile orașe ale țării.

Selgros operează în prezent, la nivel internațional, 80 de magazine în Germania, România și Polonia.

În 2011, Selgros a intrat în portofoliul Transgourmet Holding AG, a doua cea mai mare reţea B2B şi food service din Europa. Preluarea rețelei de către Transgourmet confirmă atenția crescândă pe care Selgros o acordă pieței gastro și evidențiază calitățile definitorii ale companiei: puterea succesului, energia excelenței și pasiunea ca bază a oricărei acțiuni.

Obiectivul nostru este de a servi calitate și prospețime profesioniștilor și pasionaților de bunătățuri. Cu mii de parteneri, sute de mii de clienți și comunități puternice acolo unde suntem prezenți, scrutăm viitorul pentru a fi mereu utili și de încredere.

Dorești să contribui și tu la succesul noului magazin?

Vino în echipa noastră!

Ce vei face:

  • Vei organiza și vei verifica toate activitățile din cadrul departamentelor Case și Service clienți
  • Vei verifica și prelucra instrumentele de plată
  • Vei descoperi, clarifica și întocmi documentația privitoare la diferențele de casă
  • Vei inventaria periodic și anual banii din soldul magazinului
  • Vei consilia eficient clienții
  • Vei coordona casierii/casierele

Ești persoana potrivită dacă:

  • Ai studii medii
  • Ai experiența în domeniul comercial (constituie avantaj)
  • Deții cunoștințe bune de utilizare a pachetului Office
  • Ești o persoană flexibilă, orientată către clienți
  • Ai abilități deosebite de comunicare, lucru în echipă

Vino alături de noi și…

  • Beneficiezi de tichete de masă încă din prima zi de lucru, la valoare maximă
  • Sărbătorim alături de tine, oferindu-ți beneficii de Paște, Crăciun*
  • Sănătatea este cea mai importantă, de aceea îți oferim o asigurare privată de sănătate pentru tine și o persoană dragă ție*
  • Te poți relaxa la plajă sau la munte, cu vouchere de vacanță, și te răsplătim cu zile de concediu în plus când rămâi alături de noi*
  • Investim în angajații noștri, oferindu-le oportunități de dezvoltare în cadrul companiei
  • “Mens sana in corpore sano” prin parteneriate cu furnizori de profil, dacă ești o persoană activă sau vrei să devii una
  • Vei beneficia de cele mai bune oferte la produsele din magazinele noastre
  • Ne gândim la viitor și la angajatii nostri, de aceea contribuim, alături de tine, la un fond de pensii private pilon III*
  • Vechimea în companie va fi răsplătită lună de lună și vei beneficia de un spor de vechime lunar*

*acordarea beneficiilor este condiționată de îndeplinirea unor perioade de vechime în cadrul companiei conform Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate

Informare:

Vă informăm că, prin aplicarea pentru o poziție în cadrul societății Selgros Cash&Carry SRL, vă vom colecta și folosi datele personale oferite în desfășurarea procesului de selecție și recrutare de personal. Pentru informații complete privind prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul recrutării și selecției de personal în cadrul Selgros Cash&Carry SRL, vă rugăm accesați https://www.selgros.ro/nota-de-informare-recrutare

Pentru detalii despre modul în care se realizează prelucrarea datelor dumneavoastră de către site-ul de pe care aplicați, vă rugăm consultați Termenii și Condițiile acestuia.

Descrierea companiei

Selgros Cash&Carry este parte din portofoliul Transgourmet Holding AG, a două cea mai mare reţea B2B şi food service din Europa, cu operaţiuni în șapte țări europene (Elveţia, Franţa, Germania, Austria, Polonia, România).

 

Selgros Cash&Carry România a intrat pe piață în anul 2001 prin deschiderea primului magazin în Brașov și este unul dintre cei mai importanți actori din comerțul românesc. In prezent, Selgros deține 23 de magazine în România și se află printre liderii comerțului românesc pentru că își îndeplinește cu seriozitate misiunea de a oferi zilnic, o gamă variată de produse, garanția prospețimii și a profesionalismului, la prețul corect.


Astăzi echipa Selgros România are peste 4785 de membri, fiecare dintre ei la fel de important și de valoros pentru companie, muncim cu plăcere împreună, ne implicăm, ne asumăm responsabilitățile, ne perfecționăm zilnic și ne facem meseria eficient în beneficiul clienților și companiei. Suntem dedicați muncii noastre, ne bucură întotdeauna lucrul bine făcut și ne dorim să facem ziua mai bună tuturor celor ce ne trec pragul.

 

Te așteptăm să faci parte din Clubul profesioniștilor Selgros!

Publicat 29 Aug. 2024 Reactualizat 27 Sept. 2024 Expiră 28 Sept. 2024
Joburi similare
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.