Casier IKEA Pallady
Anunț verificat
Textul acestui anunț a fost verificat de echipa eJobs pentru a elimina posibile greșeli sau conținut discriminatoriu.
Candidatul Ideal
Alătură-te echipei noastre de Relații Clienți în calitate de Casier în magazinul IKEA Pallady.
Responsabilităţile tale vor include:
• Menţinerea unui nivel ridicat de satisfacţie al clienţilor.
• Înregistrarea şi efectuarea tranzacţiilor de plată în conformitate cu politica companiei IKEA şi normele legislative în vigoare.
• Asigurarea că plăţile se vor face într-un mod sigur, eficient, corect.
• Respectarea procedurilor interne privind preluarea şi returnarea către Casieria Principală a mijloacelor de plată provenite din vânzări (cash, tranzacţii PIN) precum şi completarea documentelor utilizate în procedurile de lucru.
• Menţinerea zonei de lucru aprovizionată şi curată.
Cunoştinţele, abilităţile şi experienţa ta includ:
• Excelente abilităţi de comunicare şi orientare către client.
• Atitudine pozitivă, asumarea responsabilităţii.
• Atenţie la detalii pentru a te asigura că standardele de calitate sunt îndeplinite.
• Adaptabilitate, rezistenţă la stres, efort, rutină şi orientare către soluţii.
• Disponibilitatea de a lucra în schimburi şi în weekend.
• Cunoştinţe de limbă engleză nivel mediu şi abilităţi de operare PC nivel mediu.
• Experienţa de lucru pe casa de marcat constituie un avantaj.
Descrierea jobului
• Îți vom oferi ︃︁︄︅︃︃︂︃︀un salariu corect și atractiv și îți vom acorda compensații suplimentare dacă lucrezi în schimbul de noapte sau în weekend, te vom susține financiar cu o indemnizație pentru transport și masă și vei avea întotdeauna la dispoziție mâncare gătită (cu carne sau vegetariană) în restaurantul angajaților, precum și băuturi și gustări gratuite (cafea, sucuri, fructe).
• Știm că timpul tău liber este important, așa că, în fiecare an, vei primi un voucher de vacanță.
• Ai o cameră suplimentară pe care ai vrea s-o renovezi? În calitate de angajat IKEA, beneficiezi de discounturi la toate produsele noastre.
• Credem că fiecare dintre noi contribuie la îndeplinirea (și depășirea) obiectivelor noastre. Aceasta este ideea care stă la baza programului nostru unic de bonusuri pe bază de performanță: One IKEA Bonus. Acesta ne recompensează pentru că dezvoltăm afacerea noastră – împreună!
• Sănătatea și starea ta de bine sunt priorități maxime pentru noi, așa că îți oferim un abonament medical privat și asigurare de viață. Suntem conștienți că toată lumea are ocazional nevoie de ajutor cu provocările vieții și cerințele zilnice. Îți oferim asistență non-stop din partea unor experți externi dacă ai nevoie de ajutor legat de probleme profesionale, personale și emoționale sau dacă ai nevoie de consiliere juridică ori financiară.
• Există multe oportunități de creștere, așa că îți vom oferi o gamă largă de cursuri de training online prin intermediul platformei noastre de învățare; iar dacă dorești să-ți schimbi cariera sau postul, nu va fi nevoie să părăsești compania: avem multe oportunități și exemple de angajați care și-au schimbat postul, locația sau chiar țara.
Descrierea companiei
Istoria IKEA
Primul magazin IKEA a fost înfiinţat în zona pădurilor sudice ale Suediei, transformandu-se în decursul a peste 60 de ani într-o experienţă comercială de mobilă cunoscută în mare parte din lume.
Viziunea IKEA
Viziunea noastră este aceea de a crea o viaţă de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulţi oameni. Cum facem acest lucru? Oferind o gamă largă de produse de mobilier, accesorii şi soluţii funcţionale şi cu un design de calitate, la preţuri atât de scăzute încât cei mai mulţi oameni să şi le poată permite.
Originea suedeza
Designul suedez este o altă piatră de temelie a gamei de produse IKEA, care continuă să fie creată în Suedia. Produsele de mobilier şi decoraţiuni sunt moderne, dar nu de dragul tendinţelor momentului, funcţionale şi în acelaşi timp atrăgătoare, create cu grijă faţă de oameni şi sigure pentru copii. Ele reprezintă stilul de viaţă suedez, proaspăt şi sănătos, datorită culorior şi materialelor atent alese. Aceste idei sunt în strânsă legătură cu faptul că rădăcinile IKEA au pornit din Småland, sudul Suediei, unde oamenii muncesc mult şi trăiesc modest, folosind la maximum resursele limitate de care dispun.
Sustenabilitate - grija faţă de oameni şi de mediul înconjurător
Pentru noi, sustenabilitatea înseamnă grija faţă de oameni şi de mediul înconjurător, fie că este vorba de ajutorul dat copiilor săraci sau de crearea energiei regenerabile. Ne ocupăm de aceste probleme împreună cu furnizorii, colegii şi partenerii noştri, iar rezultatele acestei colaborări se văd în produsele şi soluţiile inovative oferite clienţilor şi în modul în care ne desfăşurăm activitatea. Să nu uităm că şi micile acţiuni sunt importante, contribuind astfel la atingerea unor rezultate extraordinare.