Prin Salario ne propunem să facem toate salariile din România transparente, misiune care va rezulta în oferte de angajare corecte și persoane mai fericite la job. Angajatorii vor putea apela la noi atunci când nu știu ce salarii să ofere, iar angajații vor ști întotdeauna dacă salariul oferit este corect.
Salarii pe măsura experienței tale
Tindem să ne ascundem salariile în mod instinctiv, ca să nu afle vecinul cât de puțin câștigăm sau, din contră, ca să nu ne invidieze pentru salariul mare pe care îl primim la final de lună. Dar din cauza asta ajungem în multe situații neplăcute:
Nu știm să negociem salariul la angajare
Nu știm ce salariu să cerem la interviu
Nu știm când să cerem o mărire de salariu
Nu știm cât câștigă alți oameni care fac același lucru
Nu știm dacă primim un salariu pe măsura experienței noastre
Salariul pe care îl meriți
Noi credem că e mai bine să știi dacă primești salariul pe care îl meriți, dar vrem să te ajutăm să afli acest lucru fără să fii nevoit să-ți tragi toți colegii și prietenii de mânecă și să-i întrebi: „Auzi, tu ce salariu ai?”
De aceea am creat Salario, comparatorul de salarii care îți spune exact cum te raportezi la restul pieței. Introdu-ți salariul lunar, net sau brut, în tabelul de mai sus, selectează localitatea în care ai domiciliul și domeniul în care lucrezi, iar apoi trece poziția pe care o ocupi în acest moment. După ce dai click pe „Compară salariu”, Salario îl va raporta la restul pieței și-ți va spune unde te situezi conform mediei, alături de cele mai mici și cele mai mari salarii pentru jobul tău.
Astistent medical - oportunități și responsabilități
Schimbările rapide în furnizarea de servicii medicale au crescut cererea pentru asistenți medicali bine pregătiți și cu un grad sporit de adaptabilitate. Absolvenții școlii postliceale sanitare sau ai facultății de asistență medicală sunt pregătiți pentru angajare într-o varietate de medii medicale.
Atribuțiile asistenților medicali variază de la cabinet la cabinet, de la un spital la altul, dar și în funcție de specialitatea practicianului. În cabinetele mici, asistenții medicali îndeplinesc de obicei multe tipuri de sarcini, ocupându-se atât de îndatoririle administrative, cât și de cele clinic e.
Cei din cabinete mari tind să se specializeze într-o anumită arie, sub supravegherea medicilor. Printre sarcinile administrative îndeplinite de asistenții medicali se pot număra actualizarea și depunerea dosarelor medicale ale pacienților, dar și completarea formularelor de asigurare.
Asistenții medicali îndeplinesc, de asemenea, sarcini mai puțin specifice domeniului medical, cum ar fi discuții telefonice în vederea programărilor, întâmpinarea pacienților, gestionarea corespondenței și gestionarea facturării și rambursărilor de la companiile de asigurare.