Ideal Candidate
- Dacă știi despre tine că:Relaționezi și comunici foarte bine cu oricine;
- Înveți repede lucruri noi și te adaptezi ușor la schimbări;
- Cunoști bine limba engleză și știi să lucrezi în Word, Excel, Power Point și Outlook;
- Înțelegi importanța integrității și acționezi ca atare;
- Ai cel puțin studii medii finalizate (diplomă de Bacalaureat).
Job Description
Sa înveti sau să îți dezvolți abilitățile de comunicare alături de noi prin gestionarea apelurilor primite din partea clienților ING, persoane fizice sau juridice.
Acest rol este dedicate celor curioși, cu dorință de explorare sau reinventare într-un mediu creat să îți valorifice în totalitate potențialul.
Ce facem împreună?
Explorăm. Nenumărate experiențe de învățare, tipologii de clienți, soluții și idei. Totul începe cu preluarea apelurilor telefonice.
Exersăm. Orice realizare durabilă se construiește pas cu pas. Înarmează-te cu răbdare și ține minte că experiența se câștigă cu timpul. Te vom ajuta cu ce informații trebuie să oferi clientului privind serviciile și produsele ING.
Îndrăznim. Oricând poți cere ajutorul. O părere în plus ajută întotdeauna! Treptat vei avea cele mai bune soluții pentru orice tip de problemă.
Învățăm. Setează-ți obiective ambițioase și nu renunța la ceea ce îți dorești. Ține minte că cel mai mare eșec poate fi cea mai frumoasă schimbare
Programul de lucru:
În ture, în funcție de norma aleasă (la început în intervalul 9:00 - 21:00, apoi 06:00 - 22:00); după o perioadă de 8-9 luni, se poate accesa și tura de noapte;
Norma de lucru aleasă nu poate fi fragmentată/cumulată pe mai multe zile;
1 weekend lucrător / lună (cu 2 zile libere în timpul săptămânii) + Sărbători legale (prin rotație / tragere la sorți)
IMPORTANT! Trainingul se va desfasura timp de 9 zile la sediu, full-time indiferent de norma pentru care optezi, în intervalul 09:00 - 17:30, de luni până vineri!
Contractul se încheie pe perioadă determinată de 3 luni, cu posibilitatea de prelungire. Prelungirea se face in funcție de rezultate si performanță pe 3 luni.
Vino alături de noi! Te așteaptă:
Un mediu de lucru prietenos, cu oameni entuziaști și veseli;
Un pachet de beneficii atractiv;
Acces la un pachet complet de informatii despre domeniul bancar;
Mai multe variante de program de lucru: 8, 6 sau 4 ore pe zi și lucru de acasă (hibrid) după perioada de onboarding;
Înțelegere față de angajat, flexibilitate.
Company Description
Prezentare
Da, suntem o bancă și da, ne luăm munca în serios, dar când vine vorba de noi înșine, suntem destul de relaxați. Colegii noștri sunt prietenoși, deci nu vei rămâne pentru mult timp ,,persoana cea nouă”, plini de energie, deci nu vei avea timp să te plictisești și te vor ajuta la fiecare pas, deci nu-ți face griji pentru perioada de acomodare.
Punem preț pe individualitate și încurajăm fiecare persoană să facă lucrurile în felul ei. Ba mai mult, fie că ajuți la prinderea fraudatorilor, finanțezi visul cuiva sau simplifici bankingul online ca să-i ajuți pe oameni să câștige timp, orice alegi să faci la ING contează pe bune. Ai un impact real asupra vieților oamenilor
Aplică și fă-ți jobul și mai și la ING!
De ce să lucrezi cu noi?
Cultura Portocalie
Întreabă pe oricine de la ING de ce este un loc special și cel mai probabil îți va răspunde „Pentru Cultura Portocalie”.
Credem că a noastră Cultură Portocalie ne diferențiază de alte organizații. Ne conectează și ne îndeamnă să progresăm. Este condusă de valorile noastre: la ce te poți aștepta de la ceilalți și la ce se pot aștepta ei de la tine atunci când lucrați împreună.
Mod de lucru flexibil
Acasă sau la birou? De obicei depinde de tine. Sistemul de lucru hibrid permite flexibilitate, atât timp cât te implici activ și contribui alături de echipa ta. Te susținem în a-ți găsi echilibrul corect între viața profesională și cea personală.
Potențial de creștere
Cea mai mare așteptare a noastră este să-ți păstrezi spiritul curios. Continuă să înveți.
Asumă-ți responsabilitatea. În schimb, vei primi ajutor pentru a te dezvolta într-o versiune și mai minunată a ta.
Cu activități în peste 40 de țări, nu lipsesc nici oportunitățile internaționale pentru oamenii ambițioși care vor să facă o diferență.
Despre noi
ING este o bancă internațională cu o puternică bază europeană. Peste 60.000 de colegi deservesc aproximativ 38 de milioane de clienți și clienți corporate din peste 40 de țări.
Suntem mândri de alcătuirea noastră diversă și multinațională. Să te alături echipei ING înseamnă să te alături unei culturi pentru care colaborarea și incluziunea sunt esențiale. Înseamnă să ai un mod de lucru flexibil și înseamnă să contribui la impactul pozitiv pe care ne străduim să-l avem asupra oamenilor și planetei.
În loc să le spunem oamenilor noștri ce să facă, avem încredere în ei și îi încurajăm să-și urmeze cariera așa cum funcționează cel mai bine pentru ei. Vrem să le permitem să crească în felul lor, fără a fi reținuți. Pentru că la ING tu-ți faci jobul și mai și!
Pentru informații detaliate cu privire la prelucrările de date cu caracter personal realizate de către ING Bank în cadrul procesului de recrutare, inclusiv cu privire la drepturile candidaților în calitate de persoane vizate și modalitățile de exercitare aferente, te rugăm să consulți Nota de informare ING pentru Candidați disponibila pe site-ul ing.ro in sectiunea Protectia datelor personale.