Ideal Candidate
1) Cetăţenie română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând SEE;
2) cunoașterea limbii române (scris și vorbit) și domiciliul/reședința în România;
3) capacitate deplină de exercițiu;
4) studii superioare (inginerie, economice, juridice, științe sociale) de lungă durată sau licenţă + master, potrivit sistemului Bologna;
5) cel puțin 5 ani de experiență profesională;
6) o experienţă relevantă în consultanţă în management sau în activitatea de conducere a unor autorităţi publice, întreprinderi publice ori societăţi din sectorul privat;
7) să nu fi fost destituit/ă dintr-o funcție publică, să nu îi fi fost revocat contractul de mandat sau nu îi fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 5 ani;
8) să nu se afle în conflict de interese, interdicții sau incompatibilități prevăzute de OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
9) să nu se afle într-una din situaţiile prevăzute de art. 82-88 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi cele referitoare la conflictul de interese, modificată;
10) să nu aibă înscrieri în cazierul judiciar și fiscal
11) să nu fi fost condamnat/ă pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracțiunile prevăzute în Legea nr.129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului cu modificările și completările ulterioare, sau pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 a societăților, republicată și modificată, chiar dacă faptele au fost reabilitate/grațiate/amnistiate etc.
12) să nu fie sau să nu fi fost în ultimii 3 ani în stare de litigiu sau în situaţie de conflict ori incompatibilitate cu societatea comercială Servicii Publice Alexandria SRL sau cu autoritatea tutelară a societăţii menţionate;
13) să aibă stare de sănătate corespunzătoare funcției pentru care candidează, atestată pe bază de documente medicale.
Criterii de evaluare:
Competențe specifice sectorului de activitate a întreprinderii publice;
Competențe de importanță strategică;
Cunoștințe de guvernanță corporativă;
Competențe sociale și personale;
Experiență pe plan local sau internațional;
Trăsături personale;
Alte criterii: rezultate economico-financiare; condamnări; înscrieri în cazierul fiscal; alinierea cu scrisoarea de asteptari a actionarilor etc.

Job Description
DIRECTOR, Alexandria