Locuri de munca
FOMCO WOOD S.R.L.
Grupul Fomco este o afacere de familie, înființată în 2002, construită constant, cu răbdare, seriozitate și având mereu ca busolă nevoile și cerințele clienților. De la 3 angajați la finalul primului an de activitate, am ajuns în prezent la o echipă de peste 150 de persoane, dedicate nevoilor reale ale pieței. Chiar dacă tindem spre o extindere variată, păstrăm 4 direcții principale: industrie auto, energie regenerabilă, mobilier la comandă și imobiliare.
Fomco își dorește să lucreze cu colegi care respectă întru-totul Codul Etic Fomco, colegi care să aibă în vedere viziunea și misiunea specifică fiecărei firme/organizație, atunci când organizează viața de zi cu zi, să utilizeze și să dezvolte instrumentele potrivite și procesele ca să atingă obiectivele organizației în armonie cu propriile țeluri. În același timp dorim ca fiecare coleg să se simtă bine, să fie motivat, să dețină un plan de carieră, adică în cadrul organizației să-și atingă țelul în așa fel încât să fie prezent zâmbetul real al angajatului 😊.