Coordonator Debit Direct- Fundraising
Anunț verificat
Textul acestui anunț a fost verificat de echipa eJobs pentru a elimina posibile greșeli sau conținut discriminatoriu.
Candidatul Ideal
Vrei să contribui la construirea unui viitor în care mințile aparte fac parte din comunitate? Dacă dorești să luptăm împreună pentru ei și să construim o Românie în care mințile diverse sunt primite cu inimi deschise, atunci vino alături de noi în echipa Help Autism!
Ești omul potrivit dacă:
Ești absolvent de studii superioare și ai aproximativ 2 ani de experiență pe o poziție similară;
Ai experiență în domenii precum fundraising, vânzări sau achiziții;
Experiența în domeniul nonguvernamental reprezintă un avantaj;
Ai abilitatea de a construi relații de lungă durată cu donatorii;
Ești o persoană dinamică, empatică și persuasivă;
Ai capacitatea de a dezvolta relații pozitive și de a lucra în echipă;
Demonstrezi inițiativă și abilități de networking;
Ai excelente abilități de comunicare, relaționare și prezentare, dar ești și un bun ascultător;
Deții abilități de negociere și diplomație;
Ești bine organizat și poți planifica eficient task-urile.
Descrierea jobului
Coordonarea și supravegherea echipei de fundraising stradal:
Formezi și ︁︀︂︃︃︇︃︁︃︂motivezi echipa din teren, asigurându-te că membrii echipei au cunoștințele și resursele necesare pentru a obține rezultate.
Monitorizezi activitatea echipei Debit Direct, oferind sprijin și îndrumare pentru atingerea obiectivelor.
Stabilești și obții aprobările necesare pentru locațiile-cheie, crescând vizibilitatea și succesul campaniilor.
Identifici și valorifici oportunitățile de creștere a fondurilor, implementând strategii eficiente pentru Debit Direct.
Colaborarea cu ARC:
Menții relația cu ARC pentru procesarea mandatelor de debit direct și gestionarea contractelor de sponsorizare, asigurând un flux constant de suport și resurse.
Gestionarea proceselor Donor Care:
Coordonezi legătura cu echipa externă de Donor Care și dezvolți strategii pentru fidelizarea și atragerea de noi donatori.
Gestionezi cerințele speciale (rezilieri, modificarea sumelor donate etc.) și oferi suport echipei externe în caz de nevoie.
Optimizarea indicatorilor de performanță și raportare:
Urmărești și îmbunătățești constant indicatorii specifici, precum numărul de campanii, persoane abordate și formulare completate, pentru a îndeplini și depăși obiectivele de fundraising.
Pregătești rapoarte lunare de activitate, detaliind acțiunile întreprinse și rezultatele obținute, oferind o imagine clară a progresului echipei și a impactului generat.
Ce îți oferim:
Pe lânga salariul corect, satisfacția de a munci pentru un scop social real și palpabil, de a vedea rezultatele muncii materializându-se în schimbări în bine a vieții persoanelor cu minți și abilități diverse;
Un mediu de lucru dinamic și empatic, unde valorificăm diversitatea, inovația și inițiativa;
Participarea la conferințe, traininguri și evenimente pentru dezvoltarea ta profesională.
Dacă te regăsești în acest anunț și vrei să faci parte dintr-o echipă dedicată unei cauze nobile, te invităm să te alături echipei Help Autism!
Descrierea companiei
Help Autism îndrumă aproape 600 de copii cu autism în drumul spre recuperare și sprijină familiile lor în același drum anevoios. Asociația Help Autism este astăzi, la 14 ani de la înființare, cea mai mare organizație dedicată cauzei din România. Susținem copii diagnosticați cu TSA -Tulburare de Spectru Autist în programe de terapie, în cadrul celor 5 centre și la domiciliu. De la terapie specifică la programe de integrare școlară, de la sprijin pentru părinți la campanii de conștientizare, lobby și advocacy, în Help Autism cautăm să oferim constant un spectru de soluții pentru copiii cu autism și familiile lor.
Vino alături de noi să avem grijă împreună de oamenii cu inima deschisă!
Conform Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR), dorim să vă informăm cu privire la prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal în cadrul procesului de recrutare și selecție pentru posturile disponibile.
Datele cu caracter personal furnizate de dumneavoastră vor fi utilizate în exclusivitate în scopul desfășurării procesului de recrutare și selecție pentru postul la care aplicați.
Prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal se va realiza pe baza consimțământului dumneavoastră explicit, acordat prin trimiterea formularelor de candidatură sau CV-urilor.
Datele cu caracter personal vor fi păstrate doar pe perioada necesară desfășurării procesului de recrutare și selecție și vor fi eliminate ulterior în conformitate cu politica noastră internă.
Pentru orice întrebări sau solicitări referitoare la prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, vă rugăm să ne contactați la adresa de email dpo@helpautism.ro.