Locuri de munca
COLUMBUS OPERATIONAL SRL
Te-ai întrebat vreodată ce înseamnă de fapt, Lumea Carrefour?
Lumea Carrefour e mai mult. E despre oameni. Și spunem asta pentru că de 23 de ani, peste cei 18.000 de colegi definesc Lumea Carrefour prin tot ceea ce fac, zi de zi.
Ne mândrim cu faptul că suntem prima companie de retail care a adus conceptul de hipermarket în România. Actual avem peste 450 de magazine în țară: hipermarketuri, supermarketuri, magazine de proximitate, magazine discounter. La acestea se adaugă aplicațiile inteligente de shopping (aplicația Carrefour) și inovațiile din magazine.
Toate aceste lucruri creează un cadru optim pentru multitudinea de job-uri, de la cofetar, brutar, măcelar, lucrător de bază legume-fructe, la specialiști, profesioniști și experți, atât în zona departamentelor comerciale din magazine, cât și la sediu.
În Lumea Carrefour susținem și promovăm principiile de diversitate și incluziune, de egalitate și non-discriminare în rândul colegilor, cât și în afara organizației. Continuăm demersurile pe care compania le face încă din 2014 pe subiectul de diversitate și incluziune, când a primit certificarea GEEIS - una dintre cele mai importante certificări europene care atestă respectarea egalității de gen în companie. Cea mai recentă confirmare a tuturor standardelor a fost făcută în 2023, atunci când am primit recertificarea GEEIS. De asemenea, de doi ani consecutivi suntem certificați Top Employer, recunoaștere care reprezintă o confirmare a angajamentului nostru față de dezvoltarea și binele colegilor, iar acest lucru se datorează fiecărui membru din Lumea Carrefour
Împreună, de 23 de ani facem pași spre transformarea organizației într-un mediu care facilitează accesul la noi resurse, un mediu sigur și prielnic dezvoltării oamenilor din cadrul organizației.
Ce înseamnă Lumea Carrefour?
Înseamnă noi. Noi, echipa. Noi, colegii. Noi, oamenii.